luni, 10 mai 2010

PARADOX

Descoperire senzaţională a amuţit lumea virtuală, în urma unor dezbateri serioase de lung şi de scurt metraj am ajuns la concluzia că este imperativ necesar să postez pe blog, nu de alta dar trebuie consemnată undeva in spatiul virtual o idee, un gând, un puls, o traire care să lumineze percepţiile altor oameni şi care să ramână spre a fi descoperite, sub munţii de giga de free porn, de către generaţiile viitoare.
Paradoxul rezidă în faptul că teza pe care o susţin este cea a inutilităţii practice generate de mijloacele de socializare online, offline, upline, downline, leftline, rightline, inline, outline în sensul că prefer să petrec timpul în natură, pe teren să iau pulsul străzii în detrimentul mentei frecate în faţa unui pc ca sa socializez cu un prieten pe care îl pot întalnii la jumătatea distanţei dintre un telefon şi un bar. Un simplu exercitiu de imaginaţie îţi va transpune argumentele necesare ptr a face diferenţa între cele două stiluri de viaţă. Din motive uşor de înţeles nu voi aduce argumente pro sau contra socializării online deoarece s-ar ajunge la una din discuţiile interminabile cu argumente şi contra argumente care ar necesita prea mult timp pierdut pentru o cauza inexistentă.
Consider că un post bun este unul scurt şi la obiect aşa că închei printr-o aroganţă maximă care spune ceva de genul că nu ma interesează să citesc blogguri care fac reclamă, mascată sau nu, la diferite produse, care sunt scrise de slugi politice, care reflectă abilităţi sau incapacităţi ale scriitorului. Pe scrut, fiecare are ceva de spus, problema e că sunt prea multe de discutat iar timpul trece repede.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu